Despre iubire, altfel

Atat de mare este puterea iubirii, ca din spini naste trandafiri. Si atat de puternici suntem atunci cand iubim, incat ceea ce a sfasiat si a intepat, se metamorfozeaza in frumos si in viu. Si atat de mult atrage iubirea, ca cei care o poarta in inimi se duc catre cei carora le-o daruiesc cu intentia clara de a darui, altfel focul ei risca sa-i arda.

Ce mentine oare vie aceasta flacara? Cine scoate spinul si planteaza trandafirul? Ce porti in inima ta? Si ce daruiesti lumii? Un spin sau un trandafir?

Ideea este ca ne-am uitat tot timpul in inima celuilalt si, vazandu-i spinul, ne-am retras si mai mult dincolo de zidurile pe care le-am construit cu rabdare, in incercarea de a ne proteja. Si daca ne-am uita in inimile noastre? Si am deveni responsabili de spinul plantat acolo? Nu mai conteaza cine l-a pus in acel loc. Ceea ce e important acum este ca e déjà in noi. Si fiind déjà in noi, ce facem cu el devine responsabilitatea noastra. Vom construi ziduri de aparare pentru ca viata sa nu ne atinga inima si astfel sa ne doara? Nu viata doare, ci faptul ca in inima ta e ceva ce nu isi are locul acolo.

Sau vom deschide larg portile, in asa fel incat apropiindu-ne unii de altii, inima langa inima, batand in ritmul vietii, propriul spin sa iasa si sa faca loc florii?

In final, cine sau ce a pastrat totusi, focul iubirii viu?

Cred ca este vorba despre Iubirea insasi, cu “I” mare, ai carei copii suntem. Iubirea vrea sa intre in lume prin noi, dar are nevoie de acordul nostru, pentru ca noi, oamenii, putem spune “da” sau “nu” cererii ei.