Lună: decembrie 2015

Esti puternica, desteapta, frumoasa si curajoasa. Traiesti intr-o lume in care ai invatat sa te comporti asemenea unui barbat si in care te straduiesti sa nu te pierzi pe tine, ca si femeie. Catodata iti iese, cateodata nu.

Ai dovedit ca poti. Poti sa-ti asiguri existenta, sa ai grija de familie, poti sa calatoresti in spatiu, sa-ti folosesti mintea si sa-ti exprimi talentul in lume. Ai reusit sa depasesti limitele intre care ti s-a spus ca trebuie sa traiesti.

Ma uit la tine si vreau sa te imbratisez si sa-ti spun cat de recunoscatoare iti sunt si cat de mult te iubesc. Mama, sora, bunica si strabunica, verisoara, colega, matusa, vecina, sefa, cumnata, soacra (fosta, sa ne-ntelegem…), prietena, amica, necunoscuta pe langa care trec.

Draga femeie, opreste-te o clipa si intreaba-te: ce inseamna pentru tine sa fii femeie? Nu pentru vecina, nu pentru sotul sau partenerul tau, nu pentru barbatii care scriu carti despre femei. Pentru tine insati! Ia-ti zece minute si simte. Care este raspunsul care vine din tine? Da-ti voie sa-l auzi.

Intre timp, iti spun cum te vad eu:

Esti, asa cum frumos spunea cineva, singura sansa pe care barbatii o au de a nu cadea in capcana propriei viziuni despre cum ar trebui sa arate lumea aceasta.

Esti asemenea unei fantani arteziene care isi regleaza curgerea inainte de a tasni catre cer. Din ce poti face, faci ce te implineste, astfel incat sa te simti libera si fericita. Iti gasesti ritmul, inaltimea si muzica.

Inveti sa te asculti si sa te vezi. Iti dai voie sa primesti iubire: de la Dumnezeu, de la tine insati si, cel mai greu de facut, de la un barbat. Inveti sa-i lasi pe barbati sa se apropie. Unul dintre ei e barbatul potrivit pentru tine. Iubirea ta ii incalzeste inima si astfel invata sa iubeasca. Meriti sa primesti din iubirea pe care o raspandesti in lume.

Iti acorzi permisiunea de a-ti simti nevoile. Iti acorzi permisiunea de a-ti simti nevoia de a fi iubita de un barbat. Acela pe care sufletul tau ti-l arata.

Iti dai voie, ca, din cand in cand, sa fii trista si sa-ti simti slabiciunea. Sa-ti fie frica si sa ai regrete. Sa fii furioasa.

Iti dai voie sa nu ai nevoie de un barbat. Iti dai voie sa ai nevoie de el. Sa-ti iei angajamente sau nu. Si toate astea, printre atatia de “trebuie” si “nu trebuie”.

Inveti sa apreciezi si inveti sa ceri respect. Inveti sa pleci si sa spui “nu” cu iubire.

Inveti sa lupti pentru ceea ce iubesti.

Inveti sa ramai.

Inveti sa fii.

Esti.

Cu drag,

Magda

Follow

Alegerile pe care le facem ne dau directia in viata. A alege presupune sa raspunzi sincer unor intrebari, cum ar fi:

Ce-ti place si ce nu-ti place? Ce vrei? De ce ai nevoie acum, in acest moment? Ce iubesti? Pe cine iubesti? Cine esti cu adevarat?

Sunt oameni care traiesc punandu-si aceste intrebari de fiecare data si care-si conduc viata dupa ele. Unii sunt tineri care nu au mai mult de 25 de ani. Multi dintre ei sunt copii, care stiu ce le place si ce nu. Altii au parul alb. Oameni de toate varstele, minunati si vii. I-am intalnit, am vorbit, si de fiecare data am plecat mai vie de langa ei.

Si sunt oameni care nu-si pun aproape niciodata astfel de intrebari. Ei sunt cei care fac de toate, asemenea unor roboti sau cei care fac cu greu ceea ce fac, mereu obositi de viata. Dupa care se intreaba din ce cauza sunt atat de tristi sau furiosi.

Sunt oameni care aleg cu inima, cum spunea cineva deunazi si care mi-a ramas in suflet. Mai sunt oameni care uita ca au asa ceva. Si intre ei, toti ceilalti, care traiesc mai aproape sau mai departe de inima lor.

Sa te apropii de lumina propriei tale inimi, mai ales dupa ce ai stat departe de ea cam toata viata, poate fi cutremurator si extrem de inconfortabil. E ca un foc care te arde. Sau ca o cadere in tine insuti, cand iti vezi si iti intelegi in sfarsit agonia si minciuna de care te-ai inconjurat.

Si totusi exista ceva si mai dureros: sa fii constient de toate astea si sa nu ai puterea si curajul sa schimbi directia. De exemplu, sa ramai acolo unde esti, intr-o relatie disfunctionala sau intr-un job, intr-o industrie ale care valori nu au nimic in comun cu valorile tale. Cateva manifestari exterioare: zambesti atunci cand pe dinauntru plangi, prefacandu-te ca totul e bine, doar ca sa dai bine. Vorbesti, vorbesti intr-una, doar pentru ca tacerea iti aduce aminte de golul in care plutesti, fara repere, fara directie. Sau taci, pentru ca ai uitat cum e sa sa vorbesti din bucurie si cu pasiune.

E o incordare maxima, o tensiune extrema, dincolo de care coarda se rupe. Incerci sa nu gandesti si sa nu simti. Iti amortesti deliberat simtirea, apoi tragi oblonul inimii. Te ascunzi.

Una dintre caile de a iesi din aceasta fundatura este sa intelegi ca toate si toti ne sunt lectii si invatatori. Cu cat iti inveti lectia mai repede si mai bine cu atat te apropii mai rapid de adevar. Lectia isi are farmecul ei, daca te gandesti la detalii si daca schimbi perspectiva. De exemplu, daca nu esti atent s-ar putea sa ratezi masina care tocmai pleaca si astfel ai gasit in mod neasteptat un loc de parcare. Daca esti scufundat in propria suferinta s-ar putea sa ratezi sa traiesti bucuria de a primi banii care vin catre tine. Sau s-ar putea sa nu auzi ce iti spun oamenii care aleg cu inima si care iti arata cum se face acest lucru. Cand esti prea inchis in propriile emotii e foarte posibil sa ratezi intelegerea inegalabila ca esti calauzit la fiecare pas. Cu totii suntem! Doar ca e prea mult zgomot in noi ca sa auzim. Si viata devine atat de usoara cand ai incredere si doar urmezi directia. O spun cu toata smerenia de care sunt capabila. In mijlocul celei mai mari furtuni, este un spatiu de liniste si siguranta, in care esti ocrotit si binecuvantat.

Sa fii deschis te ajuta sa inveti lectiile. Si pe masura ce le inveti si inima incepe sa se deschida, constati ca e nevoie ca mintea sa urmeze inima. Inima e poarta prin care primesti mesajul. Mintea te ajuta sa-l transformi in realitate, in ceva palpabil. La inceput inima simte dar mintea nu pricepe si nu ai curajul sa mergi mai departe. Este inca un pas, inca o lectie.

Aceasta miscare de revenire la cine esti, la cine si la ce iubesti e simetrica celei prin care te-ai indepartat de toate acestea. Pentru unii e rapida. Pentru altii e lenta. Ritmul e al fiecaruia dar si al celor care ii ajuta sa treaca prin proces. Calauzirea vine de multe ori prin oamenii din viata noastra. Ceea ce ti se pare agresiv si incorect este de fapt un mesaj ca e timpul sa grabesti pasul si ca acesta este momentul sa mergi mai departe. Uneori mesajul e bland, alteori e dur. Asa cum trebuie sa fie ca sa-l pricepi, in sfarsit. Este inca o lectie.

“Too much love will kill you” spune un cantec. Prea multa, dintr-odata. Ce e prea mult destabilizeaza. Insa nu o stabilitate incremenita e ceea ce cautam, ci mai degraba o pendulare discreta si autentica prin emotiile umane. Suficient de mica cat sa nu ne copleseasca si suficient de puternica, cat sa simtim ca suntem vii. Si pe masura ce fiecare se apropie de propria inima, va oscila de la o traire la alta, de fiecare data la un nou nivel, mai aproape si mai sus, pana acolo unde intelegerea nu-si mai are rostul si ce ramane este doar contemplarea.

Cu drag si dor,

Magda

 

Follow