Lună: aprilie 2015

Ma gandesc destul de des in ultimul timp la mostenirea diferita cu care pornesc oamenii in viata. De fapt, a porni in viata se refera aici la momentul in care ai depasit primii ani ai copilariei si deja ai niste filmulete care se deruleaza in subconstientul tau si care iti vor afecta restul vietii.

Toti copiii se nasc liberi si cu potential nelimitat. Ati vazut cu ce curiozitate si seninatate privesc copiii la tot ceea ce-i inconjoara? Fara prejudecati, fara frici si fara limitari. Toti, la fel.

Numai ca, incet-incet, acesti copii incep sa invete. Si aici experientele lor incep sa se diferentieze si ii poarta in lumi diferite. Peste ochi li se aseaza discret ochelarii prin care vor vedea viata.

Unii dintre acesti copii primesc mesaje si lectii care-i vor propulsa cu usurinta catre visele lor. Primesc iubire si incredere. Imi place sa ma gandesc la ei ca la cei care au primit in dar doua aripi minunate, pe care nu trebuie decat sa le deschida intr-o zi si sa zboare. Plus, isi vad parintii “zburand” in fiecare zi. Invata de la ei cum sa-si foloseasca aripile.

Alti copii invata alte lectii. Aud mereu ca “viata este grea”, isi vad parintii traind si muncind cu tristete, in frica, constransi in cercul limitat al neputintei, invatate de la… proprii parinti. Ceea ce vad este imaginea unor fiinte zburand si cazand haotic si strident, cu furie si tristete, intr-un spectacol hipnotizant, al unor adulti niciodata siguri pe ei, rareori constienti ca altcineva chiar invata de la ei. Acesti altcineva sunt in primul rand copiii lor. Cei care sunt gata sa-si ia zborul cu o singura aripa.

Ce faci, tu, copile, cu o singura aripa, cea daruita de Dumnezeu? Cum vei putea tine cursul drept in vazduhul tare al vietii? Cum iti vei gasi echilibrul? Cum si cand iti vei da seama ca din inima ta nu bate in afara decat o aripa?

Opreste-te si asculta-ti inima, care iti spune ce ii lipseste. Asculta cu atentie si nu incerca sa ignori ceea ce simti si ceea ce auzi. Nu ascunde vocea interioara sub valuri de fum, alcool sau altfel de substante. Simte profund, pana la capat, ceea ce Sinele tau iti repeta. Ai nevoie sa te vezi, sa te auzi, sa te simti asa cum esti. Durerea si tristetea, traite complet si sincer, purifica sufletul, elimina asperitatile, atasamentele, iluziile. De acolo, din strafundurile acestui haos interior, nu se poate iesi decat drept in sus. Si in acest parcurs, TU ai o putere nebanuita si o capacitate pe care cei cu o singura aripa o au din plin. TU iti creezi, iti cresti cea de a doua aripa. Ai primit in dar iubirea, cu totii am primit-o. Stii sa o apreciezi, pentru ca in ea ti-ai gasit pacea si rezistenta. TU creezi acum increderea. Bucata cu bucata. Cu fiecare respiratie, creste increderea, pana apare conturul perfect al celei de a doua aripi, care intregeste perechea  ce rasare acum frumos din inima ta.

Fiecaruia i s-a dat dupa puterea si dupa nevoia lui. Nu toti isi pot creste aripi, pentru simplul motiv ca nu au nevoie. Setul lor e complet. Nu toti pot aprecia ce inseamna drumul pe care l-ai facut. Si nici ce inseamna sa TE LASI UMPLUT de inspiratia care te hraneste pentru a te creste.

Copile, fiecare inaltare catre cer este dublata la tine de o plonjare in adancuri. Iti construiesti ascensiunea si radacinile. Opreste-te si uita-te la tine! Si oriunde mergi, aminteste-ti ca tu insuti esti un exemplu pentru cei care vor sa creasca in ei nu aripa increderii, ci poate altceva: pe aceea a daruirii, a compasiunii, a intelegerii, si poate chiar sa-si creasca capacitatea de a vedea si folosi mai bine iubirea care le-a fost si le este daruita in permanenta  si pe care uita sa o recunoasca din cand in cand.

 

Follow

Un pelerin se duse sa viziteze un intelept. Avea multe lucruri despre care ar fi vrut sa-i vorbeasca, dar, cand s-a vazut in fata inteleptului nu s-a putut gandi decat la unul singur:
-Stii, inteleptule, uneori sunt trist. Si uneori sunt fericit. Dar cu toate acestea, de fiecare data simt ca lipseste ceva.

Linistea s-a asternut peste cei doi. Inteleptul l-a privit atent, intrebandu-se daca omul din fata lui e pregatit sa auda ceea ce avea sa-i spuna. In cele din urma, cu o voce plina de emotie, spuse:
-Inainte de a veni aici, cu totii aveam un cantec. Scopul nostru este sa regasim acest cantec, altfel ne va fi foarte greu sa ne intoarcem.

Pelerinul isi simti inima batand ca o pasare speriata. Recunoscuse raspunsul pe care il purtase tot timpul in interior, dar la care nu indraznise sa se uite. Era oare posibil?
-Si daca nu voi gasi niciodata acest cantec?
-Eu nici nu m-as gandi la aceasta posibilitate, raspunse ferm inteleptul.
-Ei bine, ceea ce voi face este sa caut acest cantec, atata timp cat mai am, zise din nou pelerinul.
-Asta este tot ce e necesar! Un zambet larg se asternu pe fata inteleptului. Alte cuvinte nu-si mai aveau rostul.

Pelerinul se inclina plin de recunostinta si speranta. Primise mesajul de care avea nevoie. Cine ar mai fi putut sa-l opreasca din drumul lui? Nici macar el insusi nu mai putea.

Peste o saptamana avea sa mearga intr-un mic sat din inima tarii, acolo unde avea sa recunoasca drumul pe care deja mergea.

Sa avem o zi minunata!

Follow

Bine te-am gasit, lume! Da, bine te-am gasit!
Iti scriu la mai bine de 41 de ani de cand am aparut AICI. Este ziua de dinaintea Invierii.

CINE SUNT?
Numele meu este Mariana Magdalena Racoviteanu, dar mi se spune Magda. Sunt mama a doi copii, sotie, sora, fiica si as mai putea gasi cateva “titluri” care ma caracterizeaza. Sunt angajata intr-o multinationala si locuiesc in Bucuresti. Pe de alta parte, ceea ce scriu aici face parte din mine si ma defineste pe un plan diferit al existentei mele. Este modalitatea draga sufletului meu, care imi este accesibila in acest moment, de a spune:  Iata cine sunt!

DE CE?
Vine o vreme cand ceea ce ai crezut ca e asezat si fixat in interiorul tau se clatina ca un castel de carti sub suflul usor al unui copil. Cand te trezesti dimineata cu sentimentul clar ca viata ta e despre mult mai mult si ca de fapt nu ai raspuns unor intrebari fundamentale, pe care doar acum ochiul mintii tale le intrezareste. Toate la vremea lor, in ritmul lor, pentru fiecare.

Vine o vreme cand iti dai seama ca ai ceva de invatat de la propriii tai copii si cand realizezi ca desi esti viu, ai uitat sa iti traiesti viata si viata te traieste ea pe tine.

Esti pe punctul de a te trezi, esti la carma propriei tale vieti sau inca esti prins in mirajul unei existente comode si sigure, acest spatiu iti aduce gandurile si ideile mele, pe care ti le impartasesc cu drag. Recunosc, o fac in primul rand pentru mine. Pentru ca nu pot altfel. Si daca ceva din ce gasesti aici iti atinge inima, bucura-te si fa un pas mai departe catre adevaratul TU.

Este ceea ce fac eu insami. Caut, gasesc, pasesc mai departe. De multe ori a cauta inseamna de fapt a ma lasa inspirata. Si acesta este cel mai frumos, mai usor si mai sigur mod de a gasi ceea ce e pentru mine.

IN CE CRED?
In frumusetea si in forta din fiecare din noi. In talentul, maiestria, pasiunea, curajul si lumina din fiecare din noi. In ideea ca daca vrei sa faci din lumea in care traiesti o lume mai buna, e nevoie in primul rand ca TU sa devii versiunea ta mai buna. In capacitatea de a invata si de a ne transforma in bine. Ca si cum, cu grija, cu rabdare si perseverenta lucrezi cu dalta pe tine ca si opera de arta, a carei menire este sa-i inspire pe cei din jur sa faca la fel.

Mai cred in viata, in oameni si in Dumnezeu.

Si in iubirea pentru viata, oameni si Dumnezeu. Aleg sa traiesc aceasta iubire aici, in mijlocul oamenilor.

Cred in puterea muzicii de a linisti, de a ridica vibratia energetica si de a conecta.

Cred in forta cuvantului, scris si vorbit, de a crea. Cream prin cuvintele pe care le spunem, le gandim si apoi le credem. Ceea ce ramane este apoi sa facem. Din punctul meu de vedere, cuvantul este cea mai importanta unealta care ni s-a dat pentru a construi. Si cea mai nobila. Si nu pot sa nu ma gandesc aici la oamenii frumosi si talentati, care daruiesc din ceea ce sunt, prin puterea cuvantului. “Dumnezeu da cuvantul celui care vesteste cu putere” spune psalmistul. Cred in ceea ce au de oferit acesti oameni.

Si mai cred in puterea recunostintei de a te face sa vezi si sa accepti cu bucurie ceea ce ai. O parte din ceea ce ai, ai cerut in mod constient. O parte a venit la cererea sufletului tau frumos si sincer. Ai cerut, ai crezut, ai actionat si ai primit. A fi constient ca ai primit inseamna si a fi constient ca ti s-a daruit.  Pentru ca TI-A FOST DARUIT! Fie ca recunostinta sa fie primul pas pe drumul pe care ai ales sa mergi.

CA SI CONCLUZIE
Cred ca Mark Twain spunea ca fiecare om se naste de doua ori: o data cand vine pe aceasta lume si a doua oara cand isi da seama de ce s-a nascut.

M-am nascut ca sa iubesc. M-am nascut ca sa raspandesc iubirea. Cand ma gandesc la acest lucru cel mai adesea folosesc  o metafora, care ma ajuta sa vad clar ceea ce inima si mintea imi spun la unison. Noi oamenii  suntem asemenea unor relee, al caror scop este sa se conecteze la SURSA, la DUMNEZEU, care este IUBIRE. Dupa ce se conecteaza, releul transmite mai departe ceea ce SURSA transmite. Adica iubirea. Sunt doua directii esentiale in acest proces: una care consta in a fi constient ca esti iubit de catre creatorul tau. Ca te-ai nascut din iubire si nu poti fi altceva decat iubire. Asta inseamna si sa te iubesti pe tine. Cea de a doua directie consta in a transmite mai departe ceea ce ai primit. Scopul nu este sa primesti iubirea celor din jur, desi acest lucru se intampla la un moment dat in mod natural. Scopul este sa o daruiesti.

Sunt oameni care il cauta si il gasesc pe Dumezeu si apoi invata lectia ca de fapt acest drum nu-i poate exclude pe ceilalti oameni. Dar au nevoie de aceasta relatie pentru a avea o relatie cu oamenii. Si se intorc catre oameni, si atunci drumul este complet. Sunt si oameni care prin alti oameni il descopera pe Dumnezeu. Mai ales pentru acestia, ceea ce vine prin oamenii de langa ei ei, este deosebit de important.

Sunt aici ca sa transmit, prin cuvant, ceea ce primesc. Sunt aici ca ceea ce transmit sa serveasca oricui are nevoie.

Sunt aici ca viata mea sa vobeasca despre scopul ei, atunci cand cuvintele se odihnesc.

Bine te-am gasit, Lume!

P.S. Multumesc Mariei, fiica mea, care este cel mai de incredere critic si cel mai infocat sustinator al meu. Este si prima persoana care a citit acest articol.

Follow