Despre iubire, altfel

Atat de mare este puterea iubirii, ca din spini naste trandafiri. Si atat de puternici suntem atunci cand iubim, incat ceea ce a sfasiat si a intepat, se metamorfozeaza in frumos si in viu. Si atat de mult atrage iubirea, ca cei care o poarta in inimi se duc catre cei carora le-o daruiesc cu intentia clara de a darui, altfel focul ei risca sa-i arda.

Ce mentine oare vie aceasta flacara? Cine scoate spinul si planteaza trandafirul? Ce porti in inima ta? Si ce daruiesti lumii? Un spin sau un trandafir?

Ideea este ca ne-am uitat tot timpul in inima celuilalt si, vazandu-i spinul, ne-am retras si mai mult dincolo de zidurile pe care le-am construit cu rabdare, in incercarea de a ne proteja. Si daca ne-am uita in inimile noastre? Si am deveni responsabili de spinul plantat acolo? Nu mai conteaza cine l-a pus in acel loc. Ceea ce e important acum este ca e déjà in noi. Si fiind déjà in noi, ce facem cu el devine responsabilitatea noastra. Vom construi ziduri de aparare pentru ca viata sa nu ne atinga inima si astfel sa ne doara? Nu viata doare, ci faptul ca in inima ta e ceva ce nu isi are locul acolo.

Sau vom deschide larg portile, in asa fel incat apropiindu-ne unii de altii, inima langa inima, batand in ritmul vietii, propriul spin sa iasa si sa faca loc florii?

In final, cine sau ce a pastrat totusi, focul iubirii viu?

Cred ca este vorba despre Iubirea insasi, cu “I” mare, ai carei copii suntem. Iubirea vrea sa intre in lume prin noi, dar are nevoie de acordul nostru, pentru ca noi, oamenii, putem spune “da” sau “nu” cererii ei. 

Facebooktwittergoogle_plusmail

Follow
Facebooktwittergoogle_plusrss

Poveste despre Iubire

Rose-meaning-color

Se spune ca intr-un sat traia o familie care avea un copil mai neobisnuit. Copilului ii placea sa stea singur ore in sir, uitandu-se la oamenii care treceau pe ulita sau la propria familie cum trebaluia prin casa si prin curte. Ii placea sa se uite, dar pastra distanta. Atunci cand se apropia de oameni sau de copiii de varsta lui, era bucuros si in acelasi timp tacut.

Parintii copilului ii vorbeau rastit si il luau peste picior. Acelasi lucru il faceau si cei cu care se intalnea. Cu timpul, vorbele aspre ale celor din jur se stransera in inima lui. In locul respectiv, in interior, aparu pe nesimtite un spin care il intepa de fiecare data cand se afla in apropierea oamenilor. Devenise dureros sa stea alaturi de ei, asa ca intr-o zi se ridica din pat inainte de rasaritul soarelui, iesi tiptil pe usa casei si se facu nevazut in padurea din apropierea satului.

Copilul a trait multi ani in padurea adanca si necuprinsa. Devenise acum un tanar frumos, bland si grijuliu cu toate vietuitoarele care-i ieseau in cale. Se hranea cu ierburi, fructe si ciuperci proaspete. Se odihnea la umbra copacilor sau in luminisuri numai de el stiute. Ii placea sa stea de vorba cu pasarile si animalele dar si mai mult ii placea sa stea de vorba cu ingerul lui. Acesta ii povestea despre Dumnezeu si despre alti ingeri. Intr-o zi , dupa ce tocmai terminasera de vorbit si se pregatea sa plece, ingerul ii spuse tanarului ca Dumnezeu il iubeste foarte tare.

-Toata viata mi-am dorit sa fac si eu ceva pentru El. Este ceva ce as putea face, ca sa-mi arat, la randul meu iubirea pentru Dumnezeu?

-Da, este ceva si ca sa-ti dai seama va trebui sa fii atent la inima ta si la semnele care vor fi peste tot.

-Si cum voi sti ca ceea ce fac este pe placul Lui? Stiu sa fac multe lucruri: stiu sa fac leacuri minunate care vindeca bolile, stiu sa imbin ierburile si fructele padurii in bucate care alina trupul dar si sufletul. Stiu sa vorbesc cu pasarile si animalele. Sa gasesc drumul catre inima padurii, luandu-ma doar dupa soare, ziua, si dupa stele, noaptea…

Ingerul se facu nevazut, fara sa-i raspunda. In acest timp, tanarul a facut absolut tot ceea ce stia sa faca cu maiestrie. Nu a ocolit nimic din ceea ce invatase de-a lungul anilor in care traise in padure. Dar nimic din ceea ce facea nu ii dadea sentimentul clar ca gasise in sfarsit un mod prin care sa isi manifeste pe deplin iubirea fata de Dumnezeu.

Cu timpul, incepu sa se aventureze tot mai departe de coliba lui. In drumurile pe care le facea, tot mai lungi, intalnea tot mai putini copaci si, cateodata, putea auzi voci de oameni. De fiecare data cand le auzea simtea o durere ascutita in piept. Si totusi, curiozitatea il facu sa se aventureze si mai departe, pana cand ajunse la marginea padurii si vazu satul din care fugise cu multi ani in urma.

Intra in sat si observa ca toata lumea era agitata si ingrijorata. Afla ca satul era ravasit de o boala nemiloasa, din cauza careia pierisera multi sateni.

Tanarul isi folosi cunostinele pentru a face un leac care sa-i ajute pe sateni, inclusiv pe parintii lui, acum batrani si bolnavi. In curand, leacul se dovedi a avea un efect extraordinar: cei care erau tratati cu el, se insanatoseau ca prin minune. Tanarul hotari sa mai ramana in sat cateva zile, sa se asigure ca satenii erau pe deplin vindecati. In fiecare zi, acesta iesea in piata din centrul satului si le vorbea oamenilor despre ceea ce invatase: despre plante si pasari, despre vant si despre liniste, despre soare si despre nori, despre ingeri si despre Dumnezeu. Oamenii il ascultau cu atentie. De fiecare data cand le arata ceva satenilor, cand le vorbea, sau pur si simplu se plimba printre ei, tacut si calm, spinul din inima lui mai iesea, putin cate putin, afara. Isi mai aducea din cand in cand aminte de durerea resimtita cand spinul i-a intrat in inima, cu multi ani in urma. Tresarea la auzul unei vorbe rastite sau cand isi dadea seama brusc ca este inconjurat de atat de multi oameni. Cu timpul insa, aceste emotii fura inlocuite de bucurie si incredere.

Zilele trecura pe nesimtite si tanarul ramase in sat. Intr-o zi, mergand agale pe ulita, se intalni cu niste copii care se jucau zgomotos, topaind si strigand plini de veselie unii la altii. Cel mai mic dintre ei se apropie fara sfiala de tanar si, uitandu-se fix la pieptul lui, il intreba ce tinea sub camasa. Tanarul se uita la propriul piept. Intr-adevar, ceva rotund parea ca este sub camasa lui. Puse mana si pipai. Era moale. Apasa mai tare si ceva ascutit ii strapunse camasa si pielea degetului. O picatura de sange picura pe pamantul fierbinte. Nemaiputandu-si stapani curiozitatea, deschise cu gesturi febrile camasa. Nu mica le fu mirarea tuturor, cand, de sub camasa alba, data la o parte, aparu un trandafir rosu, crescut direct din pieptul tanarului. Acesta trase cu grija de el si il intinse celui mai mic dintre copii.

Si in acel moment, tanarul avu intelegerea clara ca isi gasise propriul mod de a-si exprima iubirea in lume. Ceea ce primise se transformase si fusese daruit oamenilor. Se simti binecuvantat si ocrotit.

Facebooktwittergoogle_plusmail

Follow
Facebooktwittergoogle_plusrss

Ubuntu sau Despre comunitate de la A la Z

 

Recent am descoperit un cuvânt exotic si fascinant: ubuntu. Nicio legatură cu sistemul de operare… Dicționarul spune că Ubuntu este de fapt un concept, a cărui esență este Eu sunt, datorită ție. Intr-un anumit sens, a fi e ceva ce ne datorăm unii altora. Ne creăm unii pe alții și avem nevoie să ne susținem această creație. Contribuim la această creație de fiecare dată când gândim, când vorbim cu și despre altcineva, când interacționăm cu cei din jur. Umanitatea mea este întărită și confirmată de tine, și de tine, și de tine. In același timp, eu îți confirm și îți reafirm această umanitate, cu fiecare interacțiune, la nivel fizic sau mai subtil, la nivel de gând, emoție, intenție.

Cele de mai sus sună foarte bine și în același timp apare firesc întrebarea: cum rămâne cu persoana, unică și diferită? Unde, când și cum mă armonizez cu ceilalți astfel încât sa formam un întreg, fiecare cu rolul lui, într-un ansamblu care funcționează pentru un scop pe care numai astfel îl putem realiza?

Cred in unicitate și diferență. Si lucrurile încep să se vadă mai nuanțat.

Trecând de pe planul filozofic pe cel al experienței personale, perspectiva a început să se schimbe cam de anul trecut, cand am întâlnit oameni de la care am înțeles că o comunitate își are rostul ei. Ba chiar este esențială, dacă vrem ca ceea ce facem în viață să aiba impact.


Experiența care a declanșat acest proces de schimbare și continuă să-l adânceasca, se cheamă Bootcamp University, al carui creator este Andy Szekely. Este un program de dezvoltare personală, pe trei planuri majore: relația cu tine insuți, relația cu ceilalți și, al treilea, cum să inspiri cu propria poveste, prezentată in public. Cele trei module sunt Self Mastery, People Mastery si Speaker Mastery.
Ceea ce vreau să scot în evidență este însă rolul comunitații în procesul de transformare care se petrece in aceste programe. Imaginați-vă in jur de 30 de oameni, din toata țara, învațând fiecare propriile lecții, împreună. Procesul este profund și rapid. Se lucreaza cu materialul clientului, descoperirea o face fiecare, căutand in interiorul său. Și totul intr-un mediu sigur, în care oamenii se cunosc, se încurajează și se susțin reciproc. Aici e partea care mie îmi place cel mai mult. Ne susținem reciproc în ceea ce avem mai bun. Atenția este pe calități, pe ceea ce este frumos și merită să crească în fiecare din noi. Ajutandu-te pe tine să cresti, mă ajut si pe mine, pentru că dacă ceva din ceea ce sunt, fac și spun te determină să vrei să crești si crești, atunci tu vei relua procesul, cu mine si cu altcineva, de la un nou nivel, al tău, cu posibilități și mai mari pentru toți. E ca o spirală, cu un potențial nelimitat… Si pe acest drum găsim împreună bucurie și ne atingem obiectivele. Descoperim noi valențe ale propriei existențe, ne punem in serviciul unul altuia, hrănind ceea ce vrem să se amplifice în noi și în jurul nostru. Adică frumusețea, bunătatea, valoarea, iubirea, umanitatea așa cum a fost menită să fie.


Ce am descoperit în Bootcamp au fost oamenii. Oamenii unici și diferiți, și in același timp conectați. Această conectare și conștiință a fiecăruia despre sine și despre întregul mai mare din care face parte sunt, cred, ingredientele magice ale atmosferei de la Sibiel. Si totul a pornit din inspirația și munca unui om, care, nu știu cum face, dar „vede” ceva in oameni, ceva ce nici ei înșiși nu văd.


Cealaltă realitate care susține procesul se cheamă comunitatea „Am Incredere”. Am întalnit-o pe Zoia Zărnescu in…Bootcamp. Ea trainer, eu învățăcel participant. Mi-a pus o întrebare și ceva s-a întâmplat. O situație care mă împiedica să-mi vad de viață a devenit ceva la care să mă pot uita și pe care să îndrăznesc în sfarșit să o rezolv. Ce am descoperit mai departe au fost oamenii din jurul Zoiei. Impreună cu ei exersez încrederea, înțeleg ce nu ne spunem atunci când comunicăm, care este magia diferenței dintre bărbați și femei, cum să cultivi emoțiile sănătoase și cum să îti acorzi (cel putin) 21 de zile pentru a te deprinde să trăiești conștient și cu atenție. Dansând intr-o zi ploioasă de sambătă, la o ceașcă de ceai…și prăjituri, printre care povestim despre una despre alta. Invațăm unii de la alții, fiecare din ceea ce a trait si din ceea ce celălalt a trăit, astfel încat să ne hrănim dintr-o experiență mult mai vastă și să ne dezvoltăm mai rapid. Si alături de noi, Zoia, cu intrebările potrivite, la momentul potrivit.


Despre comunitate, de la A(ndy) la Z(oia) și înapoi. Recunoștință! Si alături de ei, atâția oameni minunați. Dacă ar fi să scriu numele tuturor celor pe care i-am întâlnit, articolul s-ar lungi și mai mult, așa că voi face altceva. Dragă (și atât), ne-am întâlnit cu un scop. Oricare ar fi acesta, cresc alături de tine și spun cu toata încrederea: „eu sunt, datorită ție”. Te văd! Și Mulțumesc!

Cu drag,

Magda

 

Facebooktwittergoogle_plusmail

Follow
Facebooktwittergoogle_plusrss

Creează încredere!

Ma gandesc destul de des in ultimul timp la mostenirea diferita cu care pornesc oamenii in viata. De fapt, a porni in viata se refera aici la momentul in care ai depasit primii ani ai copilariei si deja ai niste filmulete care se deruleaza in subconstientul tau si care iti vor afecta restul vietii.

Toti copiii se nasc liberi si cu potential nelimitat. Ati vazut cu ce curiozitate si seninatate privesc copiii la tot ceea ce-i inconjoara? Fara prejudecati, fara frici si fara limitari. Toti, la fel.

Numai ca, incet-incet, acesti copii incep sa invete. Si aici experientele lor incep sa se diferentieze si ii poarta in lumi diferite. Peste ochi li se aseaza discret ochelarii prin care vor vedea viata.

Unii dintre acesti copii primesc mesaje si lectii care-i vor propulsa cu usurinta catre visele lor. Primesc iubire si incredere. Imi place sa ma gandesc la ei ca la cei care au primit in dar doua aripi minunate, pe care nu trebuie decat sa le deschida intr-o zi si sa zboare. Plus, isi vad parintii “zburand” in fiecare zi. Invata de la ei cum sa-si foloseasca aripile.

Alti copii invata alte lectii. Aud mereu ca “viata este grea”, isi vad parintii traind si muncind cu tristete, in frica, constransi in cercul limitat al neputintei, invatate de la… proprii parinti. Ceea ce vad este imaginea unor fiinte zburand si cazand haotic si strident, cu furie si tristete, intr-un spectacol hipnotizant, al unor adulti niciodata siguri pe ei, rareori constienti ca altcineva chiar invata de la ei. Acesti altcineva sunt in primul rand copiii lor. Cei care sunt gata sa-si ia zborul cu o singura aripa.

Ce faci, tu, copile, cu o singura aripa, cea daruita de Dumnezeu? Cum vei putea tine cursul drept in vazduhul tare al vietii? Cum iti vei gasi echilibrul? Cum si cand iti vei da seama ca din inima ta nu bate in afara decat o aripa?

Opreste-te si asculta-ti inima, care iti spune ce ii lipseste. Asculta cu atentie si nu incerca sa ignori ceea ce simti si ceea ce auzi. Nu ascunde vocea interioara sub valuri de fum, alcool sau altfel de substante. Simte profund, pana la capat, ceea ce Sinele tau iti repeta. Ai nevoie sa te vezi, sa te auzi, sa te simti asa cum esti. Durerea si tristetea, traite complet si sincer, purifica sufletul, elimina asperitatile, atasamentele, iluziile. De acolo, din strafundurile acestui haos interior, nu se poate iesi decat drept in sus. Si in acest parcurs, TU ai o putere nebanuita si o capacitate pe care cei cu o singura aripa o au din plin. TU iti creezi, iti cresti cea de a doua aripa. Ai primit in dar iubirea, cu totii am primit-o. Stii sa o apreciezi, pentru ca in ea ti-ai gasit pacea si rezistenta. TU creezi acum increderea. Bucata cu bucata. Cu fiecare respiratie, creste increderea, pana apare conturul perfect al celei de a doua aripi, care intregeste perechea  ce rasare acum frumos din inima ta.

Fiecaruia i s-a dat dupa puterea si dupa nevoia lui. Nu toti isi pot creste aripi, pentru simplul motiv ca nu au nevoie. Setul lor e complet. Nu toti pot aprecia ce inseamna drumul pe care l-ai facut. Si nici ce inseamna sa TE LASI UMPLUT de inspiratia care te hraneste pentru a te creste.

Copile, fiecare inaltare catre cer este dublata la tine de o plonjare in adancuri. Iti construiesti ascensiunea si radacinile. Opreste-te si uita-te la tine! Si oriunde mergi, aminteste-ti ca tu insuti esti un exemplu pentru cei care vor sa creasca in ei nu aripa increderii, ci poate altceva: pe aceea a daruirii, a compasiunii, a intelegerii, si poate chiar sa-si creasca capacitatea de a vedea si folosi mai bine iubirea care le-a fost si le este daruita in permanenta  si pe care uita sa o recunoasca din cand in cand.

 

Facebooktwittergoogle_plusmail

Follow
Facebooktwittergoogle_plusrss

Cantecul

imagesGTJYMDDL

Un pelerin se duse sa viziteze un intelept. Avea multe lucruri despre care ar fi vrut sa-i vorbeasca, dar, cand s-a vazut in fata inteleptului nu s-a putut gandi decat la unul singur:
-Stii, inteleptule, uneori sunt trist. Si uneori sunt fericit. Dar cu toate acestea, de fiecare data simt ca lipseste ceva.

Linistea s-a asternut peste cei doi. Inteleptul l-a privit atent, intrebandu-se daca omul din fata lui e pregatit sa auda ceea ce avea sa-i spuna. In cele din urma, cu o voce plina de emotie, spuse:
-Inainte de a veni aici, cu totii aveam un cantec. Scopul nostru este sa regasim acest cantec, altfel ne va fi foarte greu sa ne intoarcem.

Pelerinul isi simti inima batand ca o pasare speriata. Recunoscuse raspunsul pe care il purtase tot timpul in interior, dar la care nu indraznise sa se uite. Era oare posibil?
-Si daca nu voi gasi niciodata acest cantec?
-Eu nici nu m-as gandi la aceasta posibilitate, raspunse ferm inteleptul.
-Ei bine, ceea ce voi face este sa caut acest cantec, atata timp cat mai am, zise din nou pelerinul.
-Asta este tot ce e necesar! Un zambet larg se asternu pe fata inteleptului. Alte cuvinte nu-si mai aveau rostul.

Pelerinul se inclina plin de recunostinta si speranta. Primise mesajul de care avea nevoie. Cine ar mai fi putut sa-l opreasca din drumul lui? Nici macar el insusi nu mai putea.

Peste o saptamana avea sa mearga intr-un mic sat din inima tarii, acolo unde avea sa recunoasca drumul pe care deja mergea.

Sa avem o zi minunata!

Facebooktwittergoogle_plusmail

Follow
Facebooktwittergoogle_plusrss

Bine te-am gasit!

BeginningBine te-am gasit, lume! Da, bine te-am gasit!
Iti scriu la mai bine de 41 de ani de cand am aparut AICI. Este ziua de dinaintea Invierii.

CINE SUNT?
Numele meu este Mariana Magdalena Racoviteanu, dar mi se spune Magda. Sunt mama a doi copii, sotie, sora, fiica si as mai putea gasi cateva “titluri” care ma caracterizeaza. Sunt angajata intr-o multinationala si locuiesc in Bucuresti. Pe de alta parte, ceea ce scriu aici face parte din mine si ma defineste pe un plan diferit al existentei mele. Este modalitatea draga sufletului meu, care imi este accesibila in acest moment, de a spune:  Iata cine sunt!

DE CE?
Vine o vreme cand ceea ce ai crezut ca e asezat si fixat in interiorul tau se clatina ca un castel de carti sub suflul usor al unui copil. Cand te trezesti dimineata cu sentimentul clar ca viata ta e despre mult mai mult si ca de fapt nu ai raspuns unor intrebari fundamentale, pe care doar acum ochiul mintii tale le intrezareste. Toate la vremea lor, in ritmul lor, pentru fiecare.

Vine o vreme cand iti dai seama ca ai ceva de invatat de la propriii tai copii si cand realizezi ca desi esti viu, ai uitat sa iti traiesti viata si viata te traieste ea pe tine.

Esti pe punctul de a te trezi, esti la carma propriei tale vieti sau inca esti prins in mirajul unei existente comode si sigure, acest spatiu iti aduce gandurile si ideile mele, pe care ti le impartasesc cu drag. Recunosc, o fac in primul rand pentru mine. Pentru ca nu pot altfel. Si daca ceva din ce gasesti aici iti atinge inima, bucura-te si fa un pas mai departe catre adevaratul TU.

Este ceea ce fac eu insami. Caut, gasesc, pasesc mai departe. De multe ori a cauta inseamna de fapt a ma lasa inspirata. Si acesta este cel mai frumos, mai usor si mai sigur mod de a gasi ceea ce e pentru mine.

IN CE CRED?
In frumusetea si in forta din fiecare din noi. In talentul, maiestria, pasiunea, curajul si lumina din fiecare din noi. In ideea ca daca vrei sa faci din lumea in care traiesti o lume mai buna, e nevoie in primul rand ca TU sa devii versiunea ta mai buna. In capacitatea de a invata si de a ne transforma in bine. Ca si cum, cu grija, cu rabdare si perseverenta lucrezi cu dalta pe tine ca si opera de arta, a carei menire este sa-i inspire pe cei din jur sa faca la fel.

Mai cred in viata, in oameni si in Dumnezeu.

Si in iubirea pentru viata, oameni si Dumnezeu. Aleg sa traiesc aceasta iubire aici, in mijlocul oamenilor.

Cred in puterea muzicii de a linisti, de a ridica vibratia energetica si de a conecta.

Cred in forta cuvantului, scris si vorbit, de a crea. Cream prin cuvintele pe care le spunem, le gandim si apoi le credem. Ceea ce ramane este apoi sa facem. Din punctul meu de vedere, cuvantul este cea mai importanta unealta care ni s-a dat pentru a construi. Si cea mai nobila. Si nu pot sa nu ma gandesc aici la oamenii frumosi si talentati, care daruiesc din ceea ce sunt, prin puterea cuvantului. “Dumnezeu da cuvantul celui care vesteste cu putere” spune psalmistul. Cred in ceea ce au de oferit acesti oameni.

Si mai cred in puterea recunostintei de a te face sa vezi si sa accepti cu bucurie ceea ce ai. O parte din ceea ce ai, ai cerut in mod constient. O parte a venit la cererea sufletului tau frumos si sincer. Ai cerut, ai crezut, ai actionat si ai primit. A fi constient ca ai primit inseamna si a fi constient ca ti s-a daruit.  Pentru ca TI-A FOST DARUIT! Fie ca recunostinta sa fie primul pas pe drumul pe care ai ales sa mergi.

CA SI CONCLUZIE
Cred ca Mark Twain spunea ca fiecare om se naste de doua ori: o data cand vine pe aceasta lume si a doua oara cand isi da seama de ce s-a nascut.

M-am nascut ca sa iubesc. M-am nascut ca sa raspandesc iubirea. Cand ma gandesc la acest lucru cel mai adesea folosesc  o metafora, care ma ajuta sa vad clar ceea ce inima si mintea imi spun la unison. Noi oamenii  suntem asemenea unor relee, al caror scop este sa se conecteze la SURSA, la DUMNEZEU, care este IUBIRE. Dupa ce se conecteaza, releul transmite mai departe ceea ce SURSA transmite. Adica iubirea. Sunt doua directii esentiale in acest proces: una care consta in a fi constient ca esti iubit de catre creatorul tau. Ca te-ai nascut din iubire si nu poti fi altceva decat iubire. Asta inseamna si sa te iubesti pe tine. Cea de a doua directie consta in a transmite mai departe ceea ce ai primit. Scopul nu este sa primesti iubirea celor din jur, desi acest lucru se intampla la un moment dat in mod natural. Scopul este sa o daruiesti.

Sunt oameni care il cauta si il gasesc pe Dumezeu si apoi invata lectia ca de fapt acest drum nu-i poate exclude pe ceilalti oameni. Dar au nevoie de aceasta relatie pentru a avea o relatie cu oamenii. Si se intorc catre oameni, si atunci drumul este complet. Sunt si oameni care prin alti oameni il descopera pe Dumnezeu. Mai ales pentru acestia, ceea ce vine prin oamenii de langa ei ei, este deosebit de important.

Sunt aici ca sa transmit, prin cuvant, ceea ce primesc. Sunt aici ca ceea ce transmit sa serveasca oricui are nevoie.

Sunt aici ca viata mea sa vobeasca despre scopul ei, atunci cand cuvintele se odihnesc.

Bine te-am gasit, Lume!

P.S. Multumesc Mariei, fiica mea, care este cel mai de incredere critic si cel mai infocat sustinator al meu. Este si prima persoana care a citit acest articol.

Facebooktwittergoogle_plusmail

Follow
Facebooktwittergoogle_plusrss