Poveste din Tara Vulcanilor

volcano-wallpaper-1

Departe, departe, acolo unde doar gandul poate ajunge, se afla Tara Vulcanilor. Este o tara-insula locuita de… vulcani. Mai mari, mai mici, mai actvi sau mai linistiti, fiecare dupa felul lui.

In aceasta tara, s-a nascut o fetita-vulcan. De mica s-a dovedit a fi foarte frumoasa, isteata si talentata, spre bucuria celor din jur. Cu timpul insa, acestia au inceput sa observe cum fetita-vulcan devenea din ce in ce mai puternica. Frumusetea, intelepciunea si talentul ei se impleteau cu o putere interioara care pur si simplu ii coplesea pe ceilalti. Fetita avea pareri foarte clare si si le exprima cu incredere si pasiune. Traia totul, bucurie sau tristete, profund si total. Cand se intampla asta, erupea cu atata forta incat nimeni nu putea sta in preajma ei.

-Draga mea, ii spusera intr-o zi vulcanii vecini. Tu esti un Vulcan foarte puternic, inca de pe acum. In aceasta tara, astfel de vulcani sunt ocoliti, pentru ca forta lor sperie si incomodeaza. De azi inainte, vei cere mai putin, vei vorbi mai putin si mai incet si nu vei mai spune ceea ce gandesti, decat daca noi consideram ca asta nu raneste pe nimeni.

Fetita s-a suparat foarte tare. A protestat, a plans si a tipat, s-a rugat si a amenintat, dar toate au fost in zadar. De la un timp, fetita-vulcan a observat ca daca isi domolea vapaia, lumea era prietenoasa cu ea, asa ca se hotari sa faca tot posibilul pentru a se imprieteni cu cat mai multi vulcani din tara ei. Isi indrepta toata puterea in interior, astfel incat, de cate ori simtea ca ceva vrea sa iasa, lava topita, fum, pietre sau foc, isi incorda fiinta si reusea sa tina totul in interior. Nu mai era nevoie ca cineva sa-i spuna ceva. Devenise cel mai vigilent si mai puternic gardian al ei.

Nici nu isi dadu seama cum, intr-o zi, isi stinse cu totul focul din interior. Ar fi putut trece neobservat acest lucru daca nu s-ar fi simtit goala pe dinauntru. Nimic nu o mai bucura. Nici prietenii, nici cartile, nici jocurile sau povestile spuse seara de bunica-vulcan, la malul marii.

Trecura anii si fetita-vulcan a crescut, asa cum cresc copiii. Era frumoasa, desteapta si foarte, foarte linistita.

Intr-una din zile o furtuna a izbucnit pe mare. Vantul batea in rafale si o ceata groasa a inghitit totul. Vulcanii se stransera zgribuliti la casele lor.

Deodata, o sirena se auzi stins in departare. Era semnul ca o corabie fusese prinsa de furtuna dezlantuita. Vulcanii isi adusera aminte de cea mai recenta furtuna prin care trecusera si in timpul careia o alta nava esuase la tarm. Ca si atunci se hotarara sa semnalizeze vasului, astfel incat marinarii sa stie ca in apropiere este pamant. Problema era ca ceata era foarte deasa si ca sa o patrunda, vulcanii trebuiau sa erupa cat mai sus si cat mai viguros.

Cei mai in putere se pusera pe treaba, insa, dupa cateva incercari, corabia dadea aceleasi semne de deriva. Se uitau in liniste la spectacolul de pe mare. La un moment dat, isi amintira de fata-vulcan si de puterea ei neobisnuita. O chemara pe data dar fata nu-i lua in seama. Un baiat-vulcan o recunoscu pe fata pe care nu o mai vazuse demult. Ii ceru voie sa intre in casa si incepura sa vorbeasca.

-Mi-aduc aminte de momentele acelea in care ne jucam impreuna cand eram copii, continua baiatul-vulcan. Cele mai vii amintiri sunt cele in care eram in preajma ta. Sunt vii pentru ca tu erai atat de vie! Plina de viata si de incredere, radiind bucurie si atat de puternica. Trebuia sa fiu atent cu tine, caci erai un adversar pe masura, in toate jocurile pe care le jucam. Mai tii minte?

– Toate acelea au fost odata. Acum sunt mare si am alte treburi, raspunse fata-vulcan.

-Si totusi, ma intreb unde este puterea aceea? Si unde este focul acela din interior care ne facea sa ne dam mai in spate, ca nu cumva sa ne arda?

-Tocmai asta e problema, zise fata. Focul acela era periculos. Ceilalti vulcani se simteau amenintati din cauza lui, pentru ca nu-l mai puteam stapani. Ii indeparta de mine, iar eu ma simteam singura si mult prea ciudata, asa ca…un fior ii strabatu corpul si continua cu greu… Asa ca l-am stins…L-am stins, eu singura…Vezi tu, sunt prea puternica pentru multi dintre semenii mei vulcanii. Nu am avut curajul si nici priceperea de a-mi imblanzi acest foc, astfel incat sa lumineze si sa incalzeasca, dar sa nu arda.

-Poate ca erai intr-adevar prea puternica pentru multi dintre vulcani. Dar poti invata cum sa te folosesti de puterea ta astfel incat sa redevii tu insati, ii spuse baiatul-vulcan. Chiar acum, pe mare este o corabie care are nevoie de ghidare, astfel incat sa nu se izbeasca de stanci.

-Nu ma cunosti deloc. Vezi tu, sunt instabila si nu cred ca imi pot controla puterea. Sunt un Vulcan obisnuit caruia, nu stiu de ce, i s-a dat o asa de mare putere. Nu stiu ce sa fac cu ea. Si decat sa distrug, mai bine stau asa, stinsa.

– Draga prietena, este o iluzie ca focul tau ar fi stins. Atata timp cat traiesti, el traieste odata cu tine. Foloseste-te de el si ai incredere in ceea ce ti-a fost daruit. Nimeni nu primeste astfel de daruri pentru a le tine ingropate si a trai cu tristete.

Dupa un timp cei doi iesira impreuna din casa si li se alaturara celorlalti vulcani care continuau sa erupa. Fata isi aduse aminte cum se simte focul interior si arunca in aer jerbe de foc , din ce in ce mai inalte si stralucitoare. Ceilalti o insotira in ceea ce se dovedi a fi un spectacol grandios de lava fierbinte care strapungea cerul furtunii. Lumina lor era atat de puternica, iar zgomotul atat de mare incat marinarii de pe corabie isi dadura seama de pericolul in care se aflau si evitara esuarea pe uscat in ultimul moment.

Fata-vulcan incepea sa inteleaga ca a se arata asa cum este si pastrandu-si echilibrul, era cu mult mai de folos decat sa se ascunda. Si mai mult decat atat, era o dovada de iubire: iubea daruindu-se si lasandu-se vazuta, cu toate darurile din interiorul ei.

Sa-ti dai voie sa fii cine esti, armonios si unic, te pune intr-o pozitie de sinceritate in viata ta si a celorlalti. Si iti permite sa traiesti una din definitiile iubirii, care spune ca iubirea inseamna autenticitate.

 

 

Facebooktwittergoogle_plusmail

Follow
Facebooktwittergoogle_plusrss

3 thoughts on “Poveste din Tara Vulcanilor”

  1. Deci e mai bine sa fii tu insati (asa puternica, prea puternica pentru unii), decat sa fii slaba si sa-ti stingi focul din interior. Interesant si totusi compllicat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *