Extraterestrii si cartitele

De ani de zile mananc in acelasi loc la masa. Aseara mi-am propus ca maine, adica astazi, sa schimb locul, cu intentia de a face in mod deliberat ceva diferit.

Asa ca de dimineata pegatesc micul dejun impreuna cu Maria, fiica mea de 14 ani, care invata cum sa faca o salata de peste…Dupa ce a terminat, se aseaza la masa, unde credeti, in locul unde obisnuiam sa stau eu, fara sa stie nimic de hotararea luata cu o zi inainte. Ma gandesc pret de cateva secunde ce conexiune dincolo de cuvinte este intre mine si copiii acestia care, asa cum spune Khalil Gibran, desi au venit in aceasta lume prin mine, nu sunt ai mei. Si ea obisnuieste sa stea in acelasi loc la masa si tocmai de aceea, gestul ei ma impresioneaza si mai mult. Ma asez in locul ei. Andrei ne atrage atentia ca ne-am schimbat locurile. Nu primeste niciun raspuns.

Imi propun sa fac in fiecare zi cel putin un lucru, ceva, orice din ceea ce fac zilnic, sa-l fac zic in mod diferit. Si sa ies astfel din starea de robotel care lucreaza cu automatisme.

Wayne Dyer povesteste intr-una din cartile lui despre un amic de-ai sai care i-a pus unui profesor cu care facea coaching urmatoarea intrebare: “Ai predat 30 de ani sau ai predat un an si apoi ai repetat de 30 de ori acelasi lucru?”

M-a pus pe ganduri aceasta intrebare. Cate zile, cati ani, am trait si de cate ori am repetat apoi ce am facut prima data? Si cand spun “repetat” ma refer nu numai la gesturile concrete ci si la amorteala interioara din care au iesit acele gesturi. E adevarat ca unele automatisme sunt necesare, cum ar fi de exemplu folosirea celor trei pedale atunci cand conduci o masina. Cum ar fi daca ai sta sa te gandesti de fiecare data care e acceleratia, ambreiajul sau frana? Insa nu despre asta e vorba aici.

Ne-am obisnuit sa facem lucrurile intr-un anumit fel, intr-o anumita ordine. Mergem pe acelasi drum la serviciu, bem din aceeasi cana, stam in aceeasi casa toata viata, dormim pe aceeasi parte a patului. Facem dragoste in aceeasi pozitie. Spunem “te iubesc” ca si cum am cere o paine la magazinul din colt.

O idee considerata “nebuneasca” e eliminata imediat din lista ideilor care ar putea deveni realitate. Ceea ce faci trebuie sa aiba o cauza. O cauza rezonabila, se intelege.

Siguranta e atragatoare si in acelasi timp are capacitatea da a anihila in fasa orice strop de spontaneitate, pentru ca spontaneitatea reprezinta ceva ce n-ai mai facut si nu stii care va fi rezultatul si cum vor reactiona ceilalti. Rezultatul nu e predictibil si de aceea produce panica. S-ar putea sa te simti respins, intr-un teritoriu necunoscut.

Azi am mers mult cu masina. Am ascultat muzica buna si m-am trezit chiuind la volan, fara niciun motiv rezonabil…Ce eliberare! Am oprit robotelul de cateva ori si m-am simtit suspect de bine, dupa cateva zile in care m-am straduit sa fac totul asa cum trebuie facut.

Iar la intrebarea de ce as face ceva nou sau de ce as face ceva intr-un alt mod decat pana acum, raspunsul este: pentru ca extraterestrii au urechi mov si cartitele cu pojar ne privesc curioase!

Cu drag,

Magda

Facebooktwittergoogle_plusmail

Follow
Facebooktwittergoogle_plusrss

One thought on “Extraterestrii si cartitele”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *