Despre nebunie si alte maruntisuri

Te-ai gandit vreodata ce inseamna nebunie pentru tine?

Mai jos gasesti ceea ce-mi vine mie in minte atunci cand ma gandesc la asta:

Nebunie este atunci cand ai tot ce iti trebuie, dupa standardele lumii, si, cu toate acestea iti vine sa-ti iei lucrurile si sa te arunci in necunoscut. Cand dupa ani si ani, descoperi ca-ti pasa cu cine iti imparti viata si patul.

Nebunie este sa constati cati oameni din jurul tau iti sunt de fapt prieteni si ca, de cele mai multe ori, ce vine de la ei pleaca de fapt de la tine.

Cand dupa ani de lupta si de oboseala acumulata la nivel de celule, privesti viata in ochi si ii spui: “Draga mea, nu imi doresc decat sa ma odihnesc, aici sau in alta parte.” Iar viata iti raspunde ca nu tu hotarasti care este vremea odihnei, care este vremea invatarii si care e vremea celebrarii. Iar tu esti de acord cu ea, pentru ca, nu-i asa, a venit vremea sa gusti un pic din nebunia vietii. Si pentru ca o nebunie si mai mare ar fi sa o ignori.

Nebunie este sa crezi ca ceea ce mananci sau ce inhalezi nu iti afecteaza corpul.

Sa ignori ceea ce iti spune copilul e nebunie. “Mami, sub zambetul tau se ascunde furia. Mami, chiar vrei sa faci ceea ce faci? Mami, arata ca-ti pasa!” Ma intreb cine pe cine invata. “Mami, uite, infloreste soarele!”

Nebunie este sa fii o salbaticiune si sa fi acceptat sa fii domesticita doar pentru a apartine.

Atunci cand ti-ai pierdut credinta, ai nevoie de un dram de nebunie pentru a continua sa mergi mai departe pe drumul tau. Se spune ca, mergand, iti vei regasi credinta. Si atunci nebunia si-a avut rostul ei.

 

Facebooktwittergoogle_plusmail

Follow
Facebooktwittergoogle_plusrss

One thought on “Despre nebunie si alte maruntisuri”

  1. Da, este o nebunie sa te trezesti la viata.
    Desi poate si cei din jur vor fi afectati, poate ca le strici si altora “somnul”. Trezirea este grea si doare.
    Dar cu toate astea strig SA FIM NBUNI!!! TREZIREA!!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *