Cui i-e frica sa vorbeasca in public?

Acum cativa ani nu stiam ce este o convingere limitativa. Intre timp am aflat ca o convingere este un gand care are atasata o emotie. Caracteristica acestui gand este ca el implica o afirmatie, sa-i spunem A, si din A rezulta o consecinta, sa-i zicem B. Fiind limitativa, aceasta convingere ne limiteaza, nu ne (mai) este de ajutor.

Convingerea personala despre care va voi povesti in aceasta seara se cheama “Ce spun nu are nicio valoare, nici pentru mine, nici pentru cei din jur”. Am functionat mult timp conform acestui gand, care avea si o consecinta. Aceasta era: « mai bine tac ». Asa ca taceam, devenisem experta in a tacea, deoarece nu credeam ca cineva ma asculta. Mai pe scurt, i-as zice aceste convingeri, “lehamitea de a vorbi”.

Fiind o convingere bine infipta in inconstient, am inceput sa lucrez la demontarea ei cam tot inconstient, insa surprinzator de metodic. Voiam ca vocea mea sa se intoarca ACASA.

Deci, cum m-am convins pe mine ca merita sa vorbesc ?

A – In primul rand am lucrat cu afirmatii. Si cea mai importanta afirmatie pe care am folosit-o a fost « ce spun are valoare pentru mine si pentru cei din jurul meu ». Deoarece cea mai mare parte a timpului in cursul saptamanii mi-o petrec la serviciu, acolo era locul unde spuneam cel mai des aceasta afirmatie. O spuneam cand eram in timpul programului, si o spuneam cand ieseam in pauza, in timp ce mergeam pe strada. Si apoi observam efectele cand vorbeam la munca.

C – In al doilea rand, am facut diverse cursuri si aici, pe primul loc pun Speaker Elite al lui Andy Szekely, pe care l-am facut de 3 ori. Prima data l-am vazut ca pe o provocare : sa vorbesc in public, eu, care credeam ca nu am nimic valoros de spus… Apoi l-am mai facut odata, ca sa finalizez, adica sa vorbesc la conferinta. Si am vorbit…A treia oara nu stiu ce de ce l-am facut. A fost interesant in aceste experiente sa trec treptat de la multe emotii si o stare de intepeneala pe « scena » la o acomodare cu emotiile mele si la a fi mai flexibila si dinamica atunci cand vorbesc.

Apoi, la munca, am acceptat sa livrez aproape lunar traininguri de specialitate colegilor nou-angajati, tot in ideea de a vorbi mai mult.

Si tot la categoria cursuri, am facut un curs de coaching si NLP, la care am constatat ce fain este sa pui intrebari, pe langa sa asculti…

A – In al treilea rand, am fost antrenor in programul de un an de zile al Oanei Stoianovici, numit « Copilul interior ». Vi-l recomand, daca vreti sa va imprieteniti cu copilul din voi. Dupa ce l-am parcurs ca si participant, am fost antrenor pentru doua promotii de cursanti. A fost unul dintre cele mai nebunesti lucruri pe care le-am facut in aceasta perioada si ii sunt recunoscatoare Oanei pentru curajul si increderea de a-mi da efectiv, oameni pe mana. Timp de un an de zile ma intalneam periodic cu ei, faceam tot felul de exercitii, teme, coaching face2face si prin telefon la 10 noaptea, o nebunie…Si am avut provocari si ocazii din plin, ca sa vorbesc.

S – In al patrulea rand, i-am studiat si-i studiez pe cei care vorbesc in public, pe traineri, pe coachi, pe colegii de la munca, pe copii, vecini : ce spun, cat de pe faza sunt, cum suna replica, ce fel de emotii transmit, are logica ceea ce spun ei, are o structura care se autosustine, care sunt cuvintele spuse ca sa ajunga direct in subconstient, de cate ori sunt repetate, cate persoane spun acelasi cuvant, unde sunt fata de mine (in stanga, in dreapta, in fata mea), daca sunt in fata mea stau jos sau in picioare, mi se vorbeste in timp ce persoana e intoarsa catre mine sau in timp ce e intoarsa cu spatele, care sunt intrebarile care sunt de fapt sugestii mascate, o multime de lucruri la care sunt atenta.

A – si, in sfarsit, ultima dar nu cea din urma metoda, asumarea spatiului. Ce inseamna asta? E cumva opusul a ceea ce fac atunci cand ascult ca si coach. Acolo deschid un spatiu pentru client, astfel incat acesta se desfasoara, vorbeste stiind ca e ascultat. Ca si vorbitor in fata unui om sau al mai multor oameni, imi asum acest spatiu, mi-l iau in imprimire. Cum fac asta ? Exact prin acest gand : « Acum vorbesc si cat timp vorbesc acest spatiu este al meu ». Gandul acesta care e viu in mine imi ghideaza automat postura, miscarile, tonul si energia. Intentia e ca cel care ma asculta nu doar sa auda, dar si sa simta ce vorbesc. Folosesc o convingere potentatoare, ca sa elimin o convingere limitativa.

Multe dintre convingerile noastre limitative sunt inconstiente. Sunt asemenea unor haine care ne-au ramas mici de mult, dar pe care continuam sa le purtam, si, ca sa facem asta, ne micsoram pe noi insine doar ca sa incapem in ele. O strategie evident paguboasa.

Sunt multi oameni care se tem sa vorbeasca in public si astfel noi, cei din jurul lor, suntem lipsiti de informatii valoroase si de povesti de viata cu miez, care ne-ar putea inspira. Inainte sa decizi ca nu ai nimic interesant de spus, ce-ar fi sa ne spui mai intai povestea ta si apoi noi sa iti impartasim ce am invatat din ea si cat de profund ne-a atins sufletul? Poti folosi metodele de mai sus sau iti poti gasi propriile solutii, atata timp cat rezultatul este ca iti aduci vocea ACASA, adica in lume, impreuna cu noi.

Cu drag,

Magda

Facebooktwittergoogle_plusmail

Follow
Facebooktwittergoogle_plusrss