Extraterestrii si cartitele

De ani de zile mananc in acelasi loc la masa. Aseara mi-am propus ca maine, adica astazi, sa schimb locul, cu intentia de a face in mod deliberat ceva diferit.

Asa ca de dimineata pegatesc micul dejun impreuna cu Maria, fiica mea de 14 ani, care invata cum sa faca o salata de peste…Dupa ce a terminat, se aseaza la masa, unde credeti, in locul unde obisnuiam sa stau eu, fara sa stie nimic de hotararea luata cu o zi inainte. Ma gandesc pret de cateva secunde ce conexiune dincolo de cuvinte este intre mine si copiii acestia care, asa cum spune Khalil Gibran, desi au venit in aceasta lume prin mine, nu sunt ai mei. Si ea obisnuieste sa stea in acelasi loc la masa si tocmai de aceea, gestul ei ma impresioneaza si mai mult. Ma asez in locul ei. Andrei ne atrage atentia ca ne-am schimbat locurile. Nu primeste niciun raspuns.

Imi propun sa fac in fiecare zi cel putin un lucru, ceva, orice din ceea ce fac zilnic, sa-l fac zic in mod diferit. Si sa ies astfel din starea de robotel care lucreaza cu automatisme.

Wayne Dyer povesteste intr-una din cartile lui despre un amic de-ai sai care i-a pus unui profesor cu care facea coaching urmatoarea intrebare: “Ai predat 30 de ani sau ai predat un an si apoi ai repetat de 30 de ori acelasi lucru?”

M-a pus pe ganduri aceasta intrebare. Cate zile, cati ani, am trait si de cate ori am repetat apoi ce am facut prima data? Si cand spun “repetat” ma refer nu numai la gesturile concrete ci si la amorteala interioara din care au iesit acele gesturi. E adevarat ca unele automatisme sunt necesare, cum ar fi de exemplu folosirea celor trei pedale atunci cand conduci o masina. Cum ar fi daca ai sta sa te gandesti de fiecare data care e acceleratia, ambreiajul sau frana? Insa nu despre asta e vorba aici.

Ne-am obisnuit sa facem lucrurile intr-un anumit fel, intr-o anumita ordine. Mergem pe acelasi drum la serviciu, bem din aceeasi cana, stam in aceeasi casa toata viata, dormim pe aceeasi parte a patului. Facem dragoste in aceeasi pozitie. Spunem “te iubesc” ca si cum am cere o paine la magazinul din colt.

O idee considerata “nebuneasca” e eliminata imediat din lista ideilor care ar putea deveni realitate. Ceea ce faci trebuie sa aiba o cauza. O cauza rezonabila, se intelege.

Siguranta e atragatoare si in acelasi timp are capacitatea da a anihila in fasa orice strop de spontaneitate, pentru ca spontaneitatea reprezinta ceva ce n-ai mai facut si nu stii care va fi rezultatul si cum vor reactiona ceilalti. Rezultatul nu e predictibil si de aceea produce panica. S-ar putea sa te simti respins, intr-un teritoriu necunoscut.

Azi am mers mult cu masina. Am ascultat muzica buna si m-am trezit chiuind la volan, fara niciun motiv rezonabil…Ce eliberare! Am oprit robotelul de cateva ori si m-am simtit suspect de bine, dupa cateva zile in care m-am straduit sa fac totul asa cum trebuie facut.

Iar la intrebarea de ce as face ceva nou sau de ce as face ceva intr-un alt mod decat pana acum, raspunsul este: pentru ca extraterestrii au urechi mov si cartitele cu pojar ne privesc curioase!

Cu drag,

Magda

Facebooktwittergoogle_plusmail

Follow
Facebooktwittergoogle_plusrss

Intentia zilei de azi

De unde sa culeg frumusetea zilei, daca nu din ea insasi ?
Si totusi, azi nu am vazut si nu am auzit nimic care sa-mi incante sufletul…
Dimineata era frig si ceata, copacii erau goi si soarele se ascundea. Nu erau pasari si nici albine…
Inchid un capitol in viata mea si incep sa scriu la urmatorul. De data asta imi intreb inima ce vrea…
Iar ea imi raspunde, uimita si bucuroasa ca este intrebata. Din cand in cand tace.
Atunci astept un pic si apoi o intreb ce se petrece.
Si raspunsul este, de fiecare data :
« Nimic grav. Il intrebam pe Dumnezeu ce parere are. »
Si ce ti-a raspuns ? am intrebat, cu infrigurare.
Mi-a spus : « Fa ce te implineste !»
Azi, de exemplu, vreau sa ma bucur de frumos, in timp ce scriu mai departe.
Sa-l gasesc in jurul meu e un act cum e respiratul. Daca nu l-as gasi, m-as sufoca incet, intr-o energie densa si grea, care nu are loc in fiinta mea.
« Si asta ma implineste ? » ma-ntreb, cu ochii pe geam.
« Pana la lacrimi » a venit inapoi cuvantul,
Mai adanc ca pamantul.
Si, in timp ce scriu, vad discret cum fiecare lucru de pe masa e la locul lui.
E din ce in ce mai multa lumina afara.
Nu sunt pasari si nici albine, dar e un cantec in mine.
Copacii sunt goi si stiu ca peste un timp
Va veni un alt anotimp,
Si mai stiu ca acum copacii dorm si pamantul doarme.
Asa ca paseste incet, copile!
Si pregateste-te sa te joci prin zapada ce vine !

Facebooktwittergoogle_plusmail

Follow
Facebooktwittergoogle_plusrss

Bateria masinii – lectii din viata

Saptamana trecuta am avut niste intamplari neprevazute cu masina. Totul a pornit de la drumul pe care l-am facut pana in Drumul Taberei, cu portbagajul si bancheta masinii, pline de carti. Le duceam la apartamentul unde locuieste sora mea. Cat a durat descarcarea si transportul cartilor pana la apartament, am facut o greseala despre care soferii experimentati stiu : am lasat faza aprinsa, cu motorul oprit. Cand sa plec spre casa, masina intrase in greva: cheia in contact si nimic…Am abordat un taximetrist care oprise in spatele meu si mi-a confirmat ca e bateria. Un tatic care iesise in fata blocului cu copilul m-a intrebat daca am cabluri pentru curent. Nu aveam.

Pe partea cealalta a bulevardului Timisoara, se vede o benzinarie. Ma duc acolo. Intru si incerc sa-l gasesc cu privirea pe vanzator. Il vad, e plictisit sau obosit, nu-mi dau seama prea bine. Ii spun ca vreau sa cumpar cabluri pentru incarcat bateria. Apoi ma uit la el si, ca o floricica, spun:

-Stiti, am nevoie de ajutor cu masina. Am lasat faza aprinsa si s-a descarcat bateria!

Barbatul se uita la mine cateva secunde, care mie mi se par minute bune si apoi imi spune:

-Eu nu va pot ajuta pentru ca nu am masina, dar asteptati putin sa vorbesc cu colegul meu. El are masina.

Dupa vreo doua minute apare si colegul, la fel de plictisit. Ii spun despre ce e vorba si ii arat cablurile pe care tocmai le cumparasem. Imi facusem partea mea de treaba, acum voiam sa gasesc pe cineva care sa ma ajute cu ce nu mai puteam eu sa fac. Ma asculta cam fara chef si apoi se hotaraste sa ma ajute. Sperantele mele sunt in urcare!

Am ajuns cu masina lui langa Skodita mea rosioara si, in zece minute, din care transferul de curent a durat maxim trei, treaba era rezolvata. Skodita torcea multumita, farurile se aprindeau iar eu eram in al noualea cer.

Am fost incantata de acest mic success, pentru ca mi-a dat curaj ca ma pot descurca in situatii neplacute si nefamiliare si, mai mult decat atat, mi-a confirmat ca, pe langa ajutorul pe care mi-l dau eu insami, acesta vine si de la oameni total necunoscuti. Conditia este sa ceri.

Vrand-nevrand ma familiarizez cu propria masina. Nu intentionez insa sa plonjez prea adanc in fascinanta lume a partilor componente ale unei masini, pentru simplul motiv ca exista oameni specializati care sa faca lucrul asta si care pot sa ajute, atunci cand sunt solicitati.

Insa povestea nu se termina aici. Am masina de patru ani si in acest timp nu i-am schimbat bateria. Asa ca am ascultat sfaturile venite din mai multe directii, care mi-au spus sa o schimb.

Perspectiva nu era deloc incantatoare. Chiar n-aveam niciun chef sa merg pana in cine stie ce magazine cu piese auto, sa cumpar bateria si apoi sa ma duc la un service ca sa fie inlocuita.

Complicat, nu? Nu chiar. A doua zi, sora mea m-a pus in legatura cu colega ei de apartament care m-a pus in legatura cu o firma ce livreaza si monteaza piese auto la domiciliu. Am vorbit cu ei si, ziua urmatoare, aveam baterie noua la masina, montata acasa, cu garantie si testata la fata locului.

De ce povestesc despre astfel de lucruri?!

Pentru ca din astfel de lucruri am invatat cel mai mult. Nu am avut experiente extraordinare, calatorii in locuri exotice sau cine stie ce aventuri. Asa ca m-am straduit sa extrag cat mai mult din tot ce am trait. Multe din intamplarile prin care am trecut si-au sters conturul si e nevoie sa fac un efort constient ca sa mi le improspatez si, la fel de important, sa ma gandesc care a fost lectia pe care am invatat-o din ceea ce s-a intamplat.

In cartea lui “In cautarea fericirii”, Daniel Gilbert spune ca, desi majoritatea oamenilor cred ca sunt diferiti de ceilalti, realitatea este ca de fapt nu suntem atat de diferiti unii de altii. Ce ne face sa credem ca suntem atat de diferiti? Sunt trei motive: 1. Propria persoana este singura pe care o putem cunoaste din interior. 2. Ne place sa credem ca suntem speciali. 3. Avem tendinta sa supraestimam unicitatea celorlalti, pentru ca asta are relevanta in multe din activitatile noastre, si nu faptul, de exmplu, ca tuturor ne place aerul. Aceasta supraestimare a unicitatii noastre ne face reticenti la a invata din experienta altora. Ceea ce, sa recunoastem, e o pierdere, pentru ca alegem sa trecem noi insine prin anumite experiente, in idea ca… nu-i asa… noi suntem altfel decat ceilalti si cu siguranta vom reactiona si vom simti diferit. Alternativa ar fi sa actionam tinand cont de informatiile pretioase pe care altii ni le ofera, dupa ce au trecut prin experiente asemanatoare.

Ei bine, teoria aceasta imi da curaj sa povestesc mai multe si sa ascult mai atent, ceea ce iti doresc si tie.

Pentru cei care s-au luptat si se lupta pe branci cu viata, si pentru care lucrurile sunt grele oricum, am un mesaj. Atata timp cat mintea e blocata in aceste ganduri despre viata, ceea ce se intampla iti va dovedi ca chiar asa e. Mintea ta va fi preocupata sa puna etichete si sa judece toate greutatile vietii iar solutiile trec pe langa tine sau tu treci pe langa ele, la propriu. Asa cum 80% din probleme sunt oameni, tot asa, 80% din solutii vin prin oameni.

Byron Katie spune foarte frumos ca razboiul cu ceea ce este incepe in mintea noastra si tot aici putem sa-i punem capat. Nu am vrut sa iau aceste invataturi de-a gata ci mi-am propus sa le testez. Nu a fost usor sa-mi dau seama ca aveam eu insami aceasta credinta, ca viata e grea. Dedesubtul ei erau ganduri, care aduceau justificari de ce viata e plina de obstacole. Mi-a luat timp sa devin constienta de credinta asta, sa traiesc pur si simplu fara sa fiu in stare sa fac ceva in legatura cu ea si apoi sa o schimb. Schimbarea nu se produce peste noapte. Din cand in cand, alunec in vechiul tipar. Insa atentia m-a ajutat sa observ din ce in ce mai multe situatii asemanatoare celei pe care am povestit-o, cand lucrurile ar fi putut fi rezolvate cu efort si timp consumat, dar s-au rezolvat usor si repede. Am ales gandurile care au invitat la realitate o astfel de rezolvare si am actionat.

Ce am observat e ca ajuta sa scrii. Sa-ti pui gandurile pe hartie. Scrie pe o foaie de hartie care sunt credintele tale care te limiteaza si de care esti constient. Incepe cu ele. Pe o alta foaie de hartie scrie exact opusul lor si fii atent la cum te simti atunci cand le citesti. Devii mai puternic si te simti mai bine citindu-le? Ai mai multa energie? Daca da, alege-le pe acestea. E vorba de atentie, disciplina si hotarare. E foarte posibil sa nu-ti iasa din prima. Daca ar iesi din prima cum ai mai putea sa-ti flexezi muschii vointei si ce farmec ar mai avea drumul?

Se spune ca odata, un ucenic il intreaba pe calugarul caruia ii slujea, cum sa faca sa nu mai aiba atat de multe ganduri care nu-i dau pace. Calugarul s-a apropiat de ucenic si l-a indemnat sa priveasca cerul.

-Vezi pasarile acelea? l-a intrebat calugarul.

-Da, a raspuns ucenicul.

-Poti sa le faci sa nu mai zboare pe deasupra capului tau?

-Nu, a mai zis ucenicul.

-Dar poti sa le impiedici sa se aseze pe capul tau?

-Asta pot.

Sa fim atenti la ce ganduri primim in minte e o chestiune de igiena personala, indraznesc sa spun. Asa cum iti speli dintii si-ti odihnesti trupul, fii atent la ce ganduri iti circula prin minte si mai ales fii atent caror ganduri le dai atentie. Atentia si actiunea ta le aduc la viata si le transforma in realitate.

Ca sa descoperi credintele ce sunt ascunse in inconstient e nevoie de mult mai multa atentie. Atentie la cum reactionezi, ce gandesti si cum te simti, in situatii inconfortabile. Nu e nevoie sa faci aceasta munca de unul singur. Poti apela la psiholog, coach, poti cere sfatul unor oameni in care ai incredere si care sunt dispusi sa-ti impartaseasca din ceea ce au invatat. Citeste si mergi la cursuri. Vorbeste despre ceea ce te framanta, dar nu oricui. Scrie. Roaga-te. Mediteaza.

Intamplarea cu bateria nu e singura de acest fel, dar e cea mai recenta. Pe de alta parte, inca ma lupt acolo unde e nevoie sa accept si accept acolo unde as putea sa schimb. Ceea ce e important e ca am experimentat un mod diferit de a face lucrurile si de a rezolva problemele, nu o data, ci de mai multe ori.

Pentru cei care stiu foarte clar ca ceea ce e aici, pe pamant, e pentru toti si pentru fiecare dintre noi, felicitari! Si povestiti, dragilor! Avem nevoie sa stim, ca sa putem creste, pentru ca dincolo de mitul unicitatii, nu suntem atat de diferiti… Promitem ca va ascultam, din ce in ce mai atent si ca actionam, din ce in ce mai ferm.

 

Facebooktwittergoogle_plusmail

Follow
Facebooktwittergoogle_plusrss